Iacov s-a aşezat în ţara în care a locuit tatăl său, în Canaan. Aceasta este istoria1 lui Iacov. La vârsta de şaptesprezece ani, Iosif păştea turma împreună cu fraţii săi, fiii Bilhei şi ai Zilpei, soţiile tatălui său; el îi spunea tatălui lor lucrurile rele pe care aceştia le făceau. Israel îl îndrăgea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că era un fiu născut la bătrâneţe şi i-a făcut o tunică decorată. (Genesa 37:1-3)
Când fraţii săi au văzut că tatăl lor îl îndrăgea mai mult decât pe ei, l-au urât pe Iosif şi n-au putut să-i vorbească prieteneşte. Iosif a avut un vis pe care l-a istorisit fraţilor săi, dar aceştia l-au urât şi mai mult. El le-a zis: - Ascultaţi visul pe care l-am avut! Se făcea că eram la legatul snopilor pe câmp. Deodată, snopul meu s-a ridicat în picioare, iar snopii voştri s-au adunat în jurul lui şi s-au plecat înaintea snopului meu. Fraţii săi i-au răspuns: - Doar nu vei domni tu peste noi?! Doar nu ne vei stăpâni tu?! Şi l-au urât şi mai mult din cauza viselor şi a cuvintelor sale. (Genesa 37:4-8)
Iosif a mai avut un vis şi l-a istorisit şi pe acesta fraţilor săi: - Am mai avut un vis, a spus el. Se făcea că soarele, luna şi unsprezece stele se plecau înaintea mea. Dar când le-a istorisit acest vis tatălui şi fraţilor săi, tatăl său l-a mustrat zicându-i: - Ce fel de vis este acesta pe care l-ai avut? Oare vom veni eu, mama ta şi fraţii tăi ca să ne prosternăm înaintea ta? Fraţii săi l-au invidiat, dar tatăl său a ţinut minte acest vis. Fraţii săi s-au dus să pască turma tatălui lor lângă Şehem.(Genesa 37:9-12)
Ei l-au văzut de departe şi, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să-l omoare. Ei s-au sfătuit astfel: - Vine „visătorul“! Haideţi să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una dintre aceste gropi. Vom spune că l-a mâncat un animal sălbatic şi vom vedea ce se va alege de visele lui. Dar când Ruben a auzit lucrul acesta, i-a ţinut apărarea zicând: - Să nu-i luăm viaţa! Fără vărsare de sânge! a continuat el. Aruncaţi-l în această fântână din pustie, fără să vă întindeţi mâna asupra lui. Spunea aceasta pentru ca să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. Când Iosif a ajuns la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, l-au luat şi l-au aruncat într-o fântână; fântâna era goală, fără pic de apă în ea. Apoi s-au aşezat să mănânce. Dintr-odată au observat apropiindu-se o caravană de-a ismaeliţilor venind din Ghilad şi ducând în Egipt, pe cămilele lor, condimente, balsam şi smirnă. Iuda le-a zis fraţilor săi: „Ce câştigăm dacă ne omorâm fratele şi-i ascundem sângele? Haideţi să-l vindem ismaeliţilor şi să nu ne întindem mâna asupra lui, căci totuşi este fratele nostru, carne din carnea noastră.“ Fraţii săi au fost de acord. Când s-au apropiat negustorii midianiţi, fraţii săi l-au scos pe Iosif afară din fântână şi l-au vândut ismaeliţilor cu douăzeci de şecheli3 de argint. Aceştia l-au dus pe Iosif în Egipt.( Genesa 37:18-28)
Iosif a fost dus în Egipt, iar Potifar, conducător al gărzii1 şi unul dintre demnitarii lui Faraon, l-a cumpărat de la ismaeliţii care l-au adus acolo. Domnul a fost cu Iosif, astfel încât acesta a prosperat şi a locuit în casa stăpânului său egiptean. Stăpânul său a observat că Domnul era cu Iosif şi că făcea ca toate să prospere în mâna lui. Iosif a găsit bunăvoinţă la el şi i-a slujit, iar stăpânul său l-a rânduit supraveghetor al palatului său şi i-a dat în grijă toată gospodăria sa. De când l-a făcut supraveghetor peste palatul său şi peste toată gospodăria sa, Domnul a binecuvântat palatul egipteanului de dragul lui Iosif; binecuvântarea Domnului era peste toată gospodăria sa, inclusiv peste ce avea pe câmp. Astfel, stăpânul a lăsat în grija lui Iosif tot ce avea şi n-avea altă grijă decât să mănânce. Iosif era chipeş şi arătos. (Genesa 39:1-6)
Într-o zi însă, când Iosif a intrat în palat ca să-şi îndeplinească slujba şi nimeni altcineva dintre sclavii palatului nu era acolo, ea l-a prins de haină, poruncindu-i: „Culcă-te cu mine!“ Dar el şi-a lăsat haina în mâna ei şi a fugit afară. Când a văzut că el şi-a lăsat haina în mâna ei şi a fugit afară, i-a chemat pe sclavii palatului şi le-a zis: „Vedeţi, soţul meu ne-a adus un evreu ca să-şi bată joc de noi. El a intrat la mine ca să se culce cu mine, dar eu am ţipat cât am putut, iar când el a auzit că ţip cu putere, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.“ Ea i-a ţinut haina lângă ea, până când a venit stăpânul său acasă şi i-a spus şi lui aceleaşi lucruri: „Sclavul acela evreu, pe care ni l-ai adus, a intrat la mine ca şă-şi bată joc de mine, dar, când am ţipat cu putere, şi-a lăsat haina lângă mine şi a fugit afară.“ Când stăpânul său a auzit acuzele soţiei sale, care spunea: „Aşa s-a purtat sclavul tău cu mine!“, s-a aprins de mânie, l-a luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă, în locul în care erau închişi prizonierii regelui; şi acolo a rămas.(Genesa 39:11-20)
După toate acestea, paharnicul şi brutarul monarhului Egiptului au păcătuit împotriva stăpânului lor, monarhul Egiptului. Faraon s-a mâniat pe cei doi demnitari ai săi, pe căpetenia paharnicilor şi pe căpetenia brutarilor, şi i-a pus sub pază în palatul căpeteniei gărzii1, în aceeaşi temniţă în care era închis şi Iosif. Conducătorul gărzii i-a dat în grija lui Iosif şi el i-a slujit, iar aceştia au rămas sub pază pentru o vreme. Într-o noapte, amândoi, atât paharnicul, cât şi brutarul monarhului Egiptului, care erau întemniţaţi, au avut câte un vis, fiecare vis cu semnificaţia lui. (Genesa 40:1-5)
A treia zi, Faraon şi-a sărbătorit ziua de naştere şi le-a dat un ospăţ tuturor slujitorilor săi. Dintre demnitarii săi, Faraon a înălţat capul căpeteniei paharnicilor şi pe al căpeteniei brutarilor. El a repus în slujbă pe căpetenia paharnicilor, care a pus din nou cupa în mâna lui Faraon, însă pe căpetenia brutarilor a spânzurat-o, întocmai cum le interpretase Iosif. Dar căpetenia paharnicilor nu şi-a mai adus aminte de Iosif, ci l-a uitat. (Genesa 40:20-23)
După doi ani, Faraon a visat că stătea pe malul Nilului şi că din Nil au ieşit şapte vaci frumoase şi grase, care păşteau între trestii. După ele au ieşit din Nil alte şapte vaci urâte şi sfrijite, care s-au aşezat lângă celelalte vaci, pe malul Nilului. Vacile urâte şi sfrijite le-au mâncat pe cele şapte vaci frumoase şi grase. Atunci Faraon s-a trezit din somn. Apoi a adormit din nou şi a avut un alt vis: şapte spice de grâu, grase şi bune, creşteau pe acelaşi pai. După ele au răsărit şapte spice slabe şi arse de vântul de răsărit. Spicele slabe le-au înghiţit pe cele şapte spice grase şi pline. Atunci Faraon s-a trezit din somn; acestea au fost visele sale. Dimineaţa duhul său era tulburat; el a trimis să-i cheme pe toţi magicienii şi pe toţi înţelepţii Egiptului, cărora le-a istorisit visele, dar nimeni n-a putut să i le interpreteze. Atunci căpetenia paharnicilor i-a zis lui Faraon: „Mi-aduc astăzi aminte de greşeala mea; (Genesa 41:1-9)
Lui Faraon şi tuturor slujitorilor săi li s-a părut potrivit planul. Aşa că el le-a zis slujitorilor săi: „Vom putea noi găsi pe cineva ca acesta, în care să fie Duhul lui Dumnezeu?“ Apoi Faraon i-a zis lui Iosif: - Pentru că Dumnezeu ţi-a descoperit toate acestea, nu este nimeni la fel de priceput şi de înţelept ca tine. De aceea tu vei fi conducător peste curtea mea şi tot poporul meu va asculta de cuvântul tău; doar în ce priveşte tronul, eu voi fi mai mare decât tine. Aşadar, te-am pus conducător peste toată ţara Egiptului. Faraon şi-a scos inelul cu sigiliu din deget şi l-a pus pe degetul lui Iosif. L-a îmbrăcat în haine de in subţire, iar în jurul gâtului i-a pus un lanţ de aur. Apoi l-a pus în carul care venea după al său şi înaintea lui se striga: „Plecaţi genunchiul!“ Astfel, Faraon l-a pus pe Iosif conducător peste tot Egiptul. De asemenea, el i-a mai spus lui Iosif: - Eu sunt Faraon, dar fără consimţământul tău nimeni nu va face nimic în toată ţara Egiptului.“ (Genesa 41:37-44)
Iosif le-a zis fraţilor săi: „Eu sunt! Iosif! Mai trăieşte tatăl meu?“ Dar fraţii săi nu i-au putut răspunde, pentru că au înlemnit în prezenţa sa. Atunci Iosif le-a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine!“ Ei s-au apropiat de el, iar el le-a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif, cel pe care l-aţi vândut în Egipt! Acum nu vă întristaţi şi nu vă mâniaţi pe voi înşivă pentru că m-aţi vândut aici, fiindcă Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra în viaţă. Deoarece foametea durează de doi ani pe pământ şi vor mai fi încă cinci ani în care nu se va ara şi nu se va secera, Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru a vă păstra o rămăşiţă pe pământ şi pentru a vă salva vieţile printr-o mare eliberare. (Genesa 45:3-7)
Aşadar, nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut tată pentru Faraon, stăpân al curţii sale şi domnitor peste toată ţara Egiptului. Duceţi-vă repede la tatăl meu şi spuneţi-i că aşa vorbeşte fiul său Iosif: «Dumnezeu m-a făcut stăpân peste tot Egiptul; vino la mine fără întârziere. Vei locui în ţinutul Goşen2 şi vei fi lângă mine, tu, copiii tăi, nepoţii tăi, turmele, cirezile tale şi tot ceea ce este al tău. Acolo îţi voi purta de grijă, căci mai sunt încă cinci ani de foamete, pentru ca să nu sărăceşti tu, familia ta şi gospodăria ta.» Voi înşivă şi fratele meu Beniamin vedeţi că eu sunt cel care vă vorbeşte. Să-i spuneţi tatălui meu despre toată gloria pe care o am în Egipt şi despre tot ce aţi văzut; grăbiţi-vă şi aduceţi-l pe tatăl meu aici.“ (Genesa 45:8-13)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu