Daniel a fost adus înaintea împăratului, iar acesta l-a întrebat pe Daniel:
– Tu eşti acel Daniel, unul dintre exilaţii lui Iuda pe care i-a adus aici din Iuda tatăl meu, împăratul? Am auzit că ai în tine duhul zeilor şi că s-a găsit în tine lumină, agerime şi înţelepciune deosebită. Până acum au fost aduşi înaintea mea înţelepţi şi descântători, ca să citească scrierea aceasta şi să-mi facă cunoscută interpretarea ei, dar nu au putut să-mi spună interpretarea cuvintelor. Despre tine însă am auzit că poţi să dai interpretări şi să dezlegi lucrurile încâlcite. Acum, dacă vei putea să citeşti scrierea şi să-mi faci cunoscută interpretarea ei, vei fi îmbrăcat în purpură, vei avea un lanţ de aur la gât şi vei fi al treilea la conducerea împărăţiei. (Daniel 5:13-16)
Darius1 a găsit cu cale să numească peste împărăţia sa o sută douăzeci de satrapi, care să fie răspândiţi în toată împărăţia, iar peste ei a pus trei supraveghetori, între care era şi Daniel. Satrapii erau datori să le dea socoteală acestor trei, astfel încât împăratul să nu sufere vreo pagubă. Daniel însă era mai distins decât toţi supraveghetorii şi satrapii, deoarece în el era un duh deosebit, iar împăratul se gândea să-i dea autoritate peste toată împărăţia. (Daniel 6:1-3)
Atunci supraveghetorii şi satrapii au plănuit să găsească o pricină împotriva lui Daniel în privinţa treburilor împărăţiei, dar nu au putut să găsească nici o pricină şi nici o greşeală, deoarece era om de încredere şi nu se putea găsi în el vreo neglijenţă sau vreo greşeală. Oamenii aceia au zis: „Nu găsim în acest Daniel nici o pricină, numai dacă nu am găsi ceva în privinţa Legii Dumnezeului său!“ (Daniel 6:4-5)
Atunci supraveghetorii şi satrapii aceştia s-au dus cu mare zarvă la împărat şi i-au vorbit astfel: „Să trăieşti veşnic, împărate Darius! Toţi supraveghetorii împărăţiei, demnitarii, satrapii, sfetnicii şi guvernatorii au căzut de acord să se dea un decret împărătesc, întărit printr-o interdicţie, ca oricine se va ruga, în următoarele treizeci de zile, altui zeu sau altui om decât ţie, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei. (Daniel 6:6-7)
În urma celor spuse, împăratul Darius a semnat decretul şi interdicţia. Deşi ştia că s-a semnat decretul, Daniel continua să meargă în casa lui, care avea ferestrele de sus deschise înspre Ierusalim şi, de trei ori pe zi, se punea pe genunchi, se ruga şi Îl lăuda pe Dumnezeul său, aşa cum făcuse şi mai înainte. Atunci oamenii aceia au dat năvală în casă şi l-au găsit pe Daniel rugându-se şi cerând milă de la Dumnezeul său. Apoi s-au înfăţişat înaintea împăratului şi i-au amintit de interdicţia împărătească: – Oare nu ai semnat o interdicţie potrivit căreia, în următoarele treizeci de zile, oricine se roagă altui zeu sau altui om în afară de tine să fie aruncat în groapa cu lei?Împăratul a răspuns: – Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor şi a perşilor, care odată ce a fost dată, nu mai poate fi anulată. (Daniel 6:9-12)
Atunci împăratul a poruncit să-l aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul i-a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, Căruia Îi slujeşti neîncetat, să te scape!“ A fost adusă o piatră care a fost pusă pe gura gropii, iar împăratul a pecetluit-o cu inelul său şi cu inelul nobililor săi, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Apoi împăratul s-a retras în palatul său şi a petrecut noaptea fără să mănânce şi fără să i se aducă vreo dansatoare2; nu a avut deloc somn. La revărsatul zorilor, împăratul s-a sculat şi s-a dus în grabă la groapa cu lei. S-a apropiat de groapă şi l-a strigat pe Daniel cu durere în glas. Împăratul i-a zis astfel lui Daniel:– Daniele, rob al Dumnezeului celui Viu, a putut Dumnezeul tău, Căruia Îi slujeşti neîncetat, să te scape de lei? Daniel i-a răspuns împăratului:
– Să trăieşti veşnic, împărate! Dumnezeul meu l-a trimis pe îngerul Său care a închis gura leilor, iar aceştia nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici împotriva ta, împărate, nu am făcut nimic rău! (Daniel 6:16-22)
Atunci împăratul s-a bucurat mult din pricina lui Daniel şi a poruncit să-l scoată din groapă. Daniel a fost scos din groapă şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că s-a încrezut în Dumnezeul său. Împăratul a poruncit să fie aduşi înaintea sa oamenii care-l acuzaseră pe Daniel. Aceştia au fost aruncaţi apoi în groapa cu lei, atât ei, cât şi fiii şi soţiile lor. Nici nu au ajuns bine pe fundul gropii, că leii i-au şi apucat şi le-au sfărâmat toate oasele. După aceea, împăratul Darius a scris tuturor popoarelor, neamurilor şi oamenilor de orice limbă care locuiau pe tot cuprinsul ţării: „Pacea să vă fie înmulţită! Poruncesc ca în orice parte a împărăţiei mele oamenii să tremure şi să se teamă de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel Viu, Care dăinuieşte în veci! Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată, iar stăpânirea Lui nu va avea sfârşit. (Daniel 6:23-26)
El izbăveşte şi mântuieşte. El face semne şi minuni în ceruri şi pe pământ, El l-a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor.“ (Daniel 6:27)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu